Heritage In Design Oradea 2026: concluzii, idei și momente importante


Am participat, între 8 și 10 Mai, la ediția din acest an a Heritage In Design, desfășurată la Oradea, un eveniment care a adus în același spațiu arhitecți, designeri de interior, meșteșugari, producători și publicul interesat de patrimoniu și arhitectură.

Dincolo de programul dens, ceea ce rămâne sunt ideile, întâlnirile și întrebările care apar firesc atunci când discutăm despre intervențiile asupra clădirilor existente dar și despre clădiri noi în a căror concept au fost integrate elemente ale arhitecturii tradiționale.

Heritage In Design, Oradea, 2026
Heritage In Design, Oradea, 2026: Bogdan Bob Rădulescu, Cristian China Birta, Ioan Borodi, Daniel Panait

Beneficiind de spațiile interioare și exterioare ale Muzeului Țării Crișurilor, dar și de carisma prezentatorului, actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu, evenimentul a reușit să creeze un cadru relaxat, dar concentrat, în care discuțiile s-au mutat natural din sala de conferințe în spațiile expoziționale sau în jurul atelierelor practice.

În deschidere, Ioan Borodi, organizatorul Heritage In Design, a vorbit despre necesitatea unui patrimoniu viu, tangibil, nu doar admirat de la distanță, de aici și sensul acestei inițiative, ajunsă acum la cea de-a II-a ediție.

În cadrul conferințelor s-a vorbit despre importanța conștientizării nevoii de protejare a patrimoniului cultural, fie că este vorba despre cel construit sau despre cel imaterial.

Referindu-se la acesta din urmă, Ciprian Ștefan, directorul Muzeului Astra din Sibiu, și-a exprimat temerea că perioada comunistă a provocat modificări profunde și, în multe cazuri, iremediabile asupra patrimoniului cultural imaterial din România, transformând tradițiile autentice într-o formă de expresie ideologizată.

Profesorul Călin Neamțu, de la Facultatea Tehnică din Cluj-Napoca, a prezentat avantajele utilizării unor tehnologii precum scanarea 3D, digital twin sau a inteligenței artificiale, pentru conservarea digitală, restaurarea și promovarea patrimoniului cultural.

Daniel Panait, președintele Ordinului Arhitecților din Bihor, a subliniat că protejarea patrimoniului construit nu este posibilă fără o bunăstare atât financiară cât și culturală, în timp ce Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România, a abordat, printer altele, și problema patrimoniului văzut adesea mai mult ca o „problemă de proiectare” decât ca o resursă strategică.

În expunerera sa, intitulată sugestiv „Creștem prin arhitectură. Împreună.”, Greta Zsak, coordonatoarea Ambulanței pentru Monumente Bihor, a susținut necesitatea implicării tinerei generații și a comunităților locale în acțiunile de salvare și conservare a unor obiective de patrimoniu.

Heritage In Design, Oradea, 2026: Greta Zsak
Heritage In Design, Oradea, 2026: Greta Zsak, coordonatoare Ambulanța pentru Monumente, Bihor

În următoarele conferințe, susținute, printre alții, de Șerban Sturdza, Șerban Țigănaș, Stéphane Aubertin, Caroline Fernolend, Omid Ghannadi, Dana Rogoz, Teodor Frolu, Ana Rubeli, Mihai Popescu, Mihai Caraghiaur, Horațiu Răcășan, Sergiu Tronciu, Ioan Ștefan Paskucz, Pepe Gascon, Irina Bulgaru, s-au abordat tematici variate, de la simbolistica unor elemente din arhitectura tradițională și până la integrarea patrimoniului în designul interior contemporan, sustenabilitate, strategii de recuperare a patrimoniului rural sau alegerea materialelor potrivite pentru renovarea unei case tradiționale.

Pentru detalii despre programul complet, vezi articolul nostru dedicat evenimentului: Heritage In Design 2026: Oradea devine punctul de întâlnire pentru arhitectură și patrimoniu

Continuare firească a discuțiilor teoretice, spațiile expoziționale au reunit producători relevanți pe piața materialelor de construcții naturale.

Heritage In Design, Oradea, 2026: Teracota Mediaș
Heritage In Design, Oradea, 2026: Expoziție Teracota Mediaș

O componentă cel puțin la fel de interesantă și apreciată au fost atelierele creative, desfășurate în curtea Muzeului, la care publicul a putut interacționa cu meșteșugari fierari veniți tocmai din Franța, dar și cu specialiști locali în prelucrarea lemnului, pietrei naturale, lutului sau a stufului.

Heritage In Design, Oradea, 2026: Mihai și Victor Mitulescu
Heritage In Design, Oradea, 2026: Atelier prelucrat piatra, Mihai și Victor Mitulescu

Doritorii au avut ocazia nu doar să vadă cum se produce dranița, ci să parcurgă chiar ei întregul proces, începând cu despicarea cu toporul și pana în șpontoane și apoi fasonarea acestora, pe banca de drănițit, folosind cuțitoaia, rezultând în final o scândurică subțire, dranița, admirată pe acoperișurile multor case tradiționale.

Dar, parcă niciun atelier nu a atras mai mulți tineri dornici să experimenteze ca cel al specialistului în mozaic și vitralii, Paul Nemeș:

Evenimentul s-a încheiat cu premierea studenților câștigători ai concursului de arhitectură și design, dar și cu speranța participanților că Heritage In Design a devenit, de acum, o tradiție care îi va reuni și în anii ce urmează.


Ce ne-a plăcut la această ediție

• echilibrul între teorie și practică
• diversitatea participanților
• accentul pe materiale și meșteșug


Concluzie

Heritage In Design confirmă că interesul pentru patrimoniu nu este doar unul teoretic, ci devine tot mai aplicat. Iar astfel de întâlniri sunt, cu siguranță, esențiale pentru a transforma discuțiile în intervenții practice mai conștiente și mai responsabile.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *